Un pustnic, al carui spirit dobandise, prin singuratate si pocainta, puteri fara margini, se ruga cu bratele intinse si palmele deschise catre cer, in inima desertului, unde isi petrecea zilele.
Un vultur, trecand in zbor pe deasupra desertului, a scapat din gheare un soricel, care a cazut in palma pustnicului. Acesta s-a uitat indelung la soricel, cu o bucurie nevinovata. Soricelul a inceput sa alerge fara teama pe bratele, pe umerii si chiar pe capul pustnicului, care-si spunea:
- Iata o faptura vie pe care cerul mi-o trimite ca sa ma insoteasca. Am sa incerc sa talmacesc dorinta cerului. Cum sunt prea batran ca sa ma insor, faptura care mi-a picat in palma trebuie sa-mi fie fiica. Iata, nu mi-a fost dat sa am copii, si nu se afla pe lume pacat mai mare, dupa cum imi arata cerul. Soricelul are sa fie fiica mea.
Adunandu-si toate puterile mintii, pustnicul a rostit vorbele pe care le stia si la care nimic nu se putea impotrivi, iar soricelul s-a preschimbat intr-o preafrumoasa copila, care i-a sarutat picioarele si i-a spus pe data “tata”.
Etichete: egocentrism, pustnic, pv, viata dedicata | Te invitam sa comentezi acest mesaj »