Povestiri de suflet

Pe vremea cand tigrul tragea din lulea, traia intr-o casa fara acoperis un batran orb. In toiul iernii, batranul purta vesminte de in. Umplandu-si cu tutun o lulea fara ciubuc, orbul privea in departare. A zarit, pe muntele din fata, copaci fara radacini si cotofene fara aripi care le aduceau de mancare puilor fara cioc. Orbul a zarit apoi alergand un caprior fara picioare. A apucat atunci pusca fara teava, a alergat spre munte si a tras in capriorul fara picioare. Apoi a legat animalul ucis si a privit din nou spre munte, unde partea insorita era acoperita cu o zapada neagra. A incercat sa coseasca iarba cu secera fara tais, cand a zarit o vipera fara cap, care s-a repezit si a muscat secera. Din secera muscata a tasnit un suvoi de sange. Batranul a smuls o bucata din vesmantul lui de in si a legat secera care sangera, a cosit iarba si a pus-o pe spinarea capriorului mort. Urmat de animal, a urcat muntele, dorind sa treaca peste raul fara apa. Dar valurile au dus departe capriorul mort, cu fan cu tot.
Batranul orb a strigat amar:
- Ajutor! Ajutor! Capriorul meu mort s-a inecat in raul fara apa! Capriorul meu mort are sa moara!
La strigatul pe care nimeni nu-l putea auzi a raspuns un surd. Acesta i-a cerut unui schilod fara picioare sa se arunce in rau, pentru a-l aduce inapoi pe capriorul mort, care avea sa moara. In acea clipa s-a aratat un mut care a spus:
- Stati, nu va repeziti! Nimic mai lesne! Uitati-va la mine!
Mutul s-a aruncat in rau si a adus inpoi capriorul mort. Nici nu l-a pus bine pe mal si capriorul s-a ridicat pe cele patru picioare si a inceput sa topaie, zicand:
- Ce mai minciuna gogonata! Ce mai minciuna gogonata!

Atunci toti ceilalti, batranul orb, surdul si mutul au bagat de seama, cu uimire, ca totul fusese doar o minciuna…