O poveste evreiasca ne arata ca trebuie sa fim cu bagare de seama la primejdiile ascunse in intrebarile tulburi.
Un print avea un cal de curse la care tine mai mult ca la oricare dintre avutiile sale. Calul statea intr-un grajd a carui poarta, incuiata cu grija, era pazita zi si noapte, de un om de incredere.
Intr-o noapte, stapanul, care nu putea adormi de grija, a coborat si l-a gasit pe paznic cugetand, ros de niste intrebari care nu-i dadeau pace.
- La ce te gandesti atat de adanc? l-a intrebat.
- Cuget, a raspuns omul. Cand bati un cui in perete, unde ajunge tencuiala din gaura?
- Cugetarea este un lucru foarte bun, i-a zis stapanul. Foarte bun.
Si a urcat inapoi in camera.
Dupa un ceas, cum tot nu adormise, a coborat din nou si l-a gasit pe paznic cufundat in ganduri.
- Acum la ce te mai gandesti?
- Cuget, a raspuns paznicul. Cand faci biscuiti cu gaura, ce se intampla cu aluatul din gaura?
- Cugetarea este un lucru foarte bun, i-a zis stapanul. Foarte bun.
Si a urcat inapoi in camera.
Dupa inca un ceas, neputand sa adoarma, a coborat iar si l-a gasit pe paznic tot pe ganduri.
- Acum ce te mai framanta? l-a intrebat el.
- Cuget, a raspuns paznicul.
- La ce?
– Usa asta este incuiata si are si lacat. Eu stau in fata usii, o pazesc, iar calul nu mai este. Cum de s-a putut intampla asa ceva?
Etichete: Cugetarea, intrebari, pv, raspunsuri | Te invitam sa comentezi acest mesaj »