
A fost odata, ne spune o poveste sufista, un om de seama, care incercase toata viata sa dobandeasca insusirile cerute pentru a ajunge in rai. Dadea de pomana saracilor, isi iubea semenii, suferea senin loviturile sortii si ajunsese sa fie cunoscut ca un om peste masura de intelept.
Nu avea decat un cusur: era cam aiurit. Fata de celelalte insusiri, cusurul acesta parea de-a dreptul neinsemnat. Uneori, nu baga de seama un cersetor care statea cu mana intinsa in drumul lui. Alteori, uita de nevoile altora, pentru ca avea si el grijile lui.
Dar mai presus de orice, ii placea sa doarma. Slabiciunea lui era somnul. Cand dormea, simtea ca poate sti mai mult, ca poate ajunge la adevarata umilinta, ca-si poate desavarsi pornirea spre virtute, dar toate treceau pe langa el si nu se mai intorceau niciodata.
Etichete: lenevire, pv, somn | Te invitam sa comentezi acest mesaj »