Povestiri de suflet

O veche poveste crestina, care provine din Italia, spune ca un om sfant strabatea o padure, cugetand la aceste vorbe din Psalmi: “O mie de ani inaintea ochilor Tai, precum ziua de ieri care a trecut…”

Deodata, o pasare aflata pe creanga unui copac a inceput sa cante. Omul cel sfant a ridicat ochii si a ascultat cantecul minunat al pasarii, petrecand asa un ceas de incantare. Pe urma si-a spus ca ar fi timpul sa se intoarca si a pornit la drum.

La iesirea din padure, mergand prin niste locuri pe unde mai trecuse, nu mai recunoastea nimic. Casele unde era intampinat cu caldura dimineata nu mai erau, dupa-amiaza, decat niste ruine napadite de maracini. Acolo unde, in zorii aceleiasi zile, nu erau decat bolovani, se ridicau alte case. Cat despre oamenii pe care i-a intalnit, pe langa faptul ca vesmintele i se pareau ciudate, erau cu totii necunoscuti.

Omul cel sfant petrecuse trei sute de ani ascultand cantecul pasarii, trei veacuri incheiate. Frunzele cazusera de trei sute de ori in jurul lui si copacii inverzisera de trei sute de ori, dar omul arata la fel, nu cunoscuse povara trupului vremelnic, a oboselii, nici chinurile foamei si nici trecerea nemiloasa a timpului. Vrajit de o picatura nevazuta din ceea ce cronicarii au numit Paradisul, fusese aparat de intuneric, de batranete si de moarte.

A trait apoi mai departe, ascultand toate cantecele pasarilor. S-a intors de multe ori in acelasi loc, in padure. Dar incantarea aceea pe care o cauta acum cu atata ravna nu s-a mai ivit niciodata…