
Un om cu mare faima avea un servitor cu un chip hidos si cu o fire nesuferita. Nu putea primi nicio porunca fara sa se manie, se purta grosolan la masa, nu-si facea treaba cum se cuvine, se impiedica de oaspeti si-si lasa stapanul sa rabde de sete. Nici ca-i pasa de mustrari si dojeni, care nu faceau, oricum, decat sa inrautateasca lucrurile. In timpul noptii, casa rasuna de pasii lui grei si de zgomotul vaselor sparte. I se intampla sa arunce gainile in fantana si sa puna manunchiuri de vreascuri in mijlocul drumului pe unde urma sa treaca stapanul sau. Nu te puteai bizui pe el cu niciun chip.
Niste prieteni ai stapanului l-au sfatuit sa se descotoroseasca de servitorul cel nesuferit si sa caute altul.
- Dar de ce? a raspuns stapanul, zambind. Ii datorez servitorului meu o adanca recunostinta, pentru ca m-a ajutat sa ma indrept. M-a invatat ce inseamna rabdarea, si continua sa ma invete asta in fiecare zi. Iar aceasta imi ingaduie sa trec mai usor peste toate necazurile vietii.
Etichete: pv, rabdare | 2 Comentarii - Te invitam sa comentezi si tu!»
2 Responses
Leave a Comment
March 29th, 2011 at 2:23 pm
“Un magar la nunta / daca se pofteste / ori apa ori lemne / ori altyceva lipseste .” (Anton Pann)
March 30th, 2011 at 9:50 am
Intr-adevar, aceasta mica povestioara se aplica in toate situatiile vietii. La serviciu, acasa, in parc…
Si dupa rabdare, cand vrei binele persoanelor “nesuferite”, sa fie mai bune pentru ca merita, pentru ca pot, pentru ca au ce slefui,pentru ca pot sa nu raneasca, descopeti iubirea pentru ele- sa le iubesti asa cum sunt, asa cum esti.
Apoi, intelegi de ce doar iubirea e indelung rabdatoare… “toate le trece, toate le rabda…”