Povestiri de suflet

Bine v-am regasit! Incepand de luni, veti regasi in fiecare zi, la ora 10 (si pe email, in jurul orei 15), povestea de intelepciune. Daca va place, va invitam sa o recomandati si altor prieteni (folosind, spre exemplu, optiunea “Like this page”). Astazi va spunem o poveste despre pantecele copilului.

Lumea noastra a pierit de mai multe ori si a renascut de fiecare data, dupa traditiile ciclice, precum cea indiana.

Demult, demult de tot, spune Mahabharata, la capatul unei din acele lungi perioade ale istoriei universului care poarta in India numele de yuga, toate fapturile pierisera, ca de atatea ori inainte. Lumea in care traim, pamantul, era o mlastina intunecata, invaluita intr-o ceata umeda si rece. Ramasese in viata doar un batran, crutat nu se stie cum. Markandeya, caci asa se numea, mergea prin apa inghetata, frant de oboseala, fara sa afle nicaieri un loc de odihna, un glas, o urma de viata. Mergea fara oprire, cuprins de deznadejde si cu inima stransa de ingrijorare.

Deodata, fara sa stie de ce, s-a oprit, s-a uitat inapoi si a zarit un copac ce rasarise langa el in mlastina, un smochin, iar sub copac un copil frumos si vesel.

Markandeya, care abia mai sufla si se clatina pe picioare de oboseala, nu putea intelege de unde anume se ivise copilul. Acesta i-a spus, zambind:

- Precum vad, ai vrea sa te odihnesti. Intra deci in trupul meu.

Auzind aceste vorbe, batranul a simtit deodata un dispret fara margini fata de viata lunga a omului. Copilul a deschis gura. S-a pornit un vant puternic, o furtuna strasnica, iar Markandeya s-a simtit purtat spre acea gura deschisa. A intrat cu totul in trupul copilului si s-a trezit, fara sa-si dea seama, in pantecele lui. Ajuns acolo s-a uitat in jur si a vazut un paraias, copaci, turme de vite, femei care duceau ulcioare cu apa. S-a ridicat si a mers mai departe, a vazut un oras cu strazi, multimi de oameni, rauri. Spre marea lui mirare, a mai vazut in pantecele copilului pamantul cu toate ale sale, linistit si frumos, si a vazut oceanul si cerul fara margini.

A pornit din nou la drum si a mers asa, intruna, vreme de mai bine de o suta de ani, fara a ajunge la capatul trupului. Apoi vantul puternic s-a oprit, Markandeya s-a simtit tras in sus, a iesit prin gura copilului si l-a vazut sub smochin.

Copilul s-a uitat la el zambind si i-a spus:

- Nadajduiesc ca te-ai odihnit.