Povestiri de suflet

El se gasea in regiunea asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 si 330. ii vizita atit pentru a avea o ocupatie, cit si pentru a se instrui.
Primul era locuit de un rege. Regele sedea, imbracat in purpura si hermina, pe un tron foarte simplu, dar maiestuos totodata.

- Ah, iata un supus, striga regele cind il zari pe micul print.
Si micul print se intreba:
- Cum m-o fi cunoscind daca nu m-a vazut niciodata?
El nu stia ca, pentru regi, lumea e foarte simplificata. Toti oamenii sunt supusi.

- Apropie-te sa te vad mai bine, ii spuse regele, care era foarte mindru ca este rege pentru cineva.
Micul print cauta din ochi un loc unde sa se aseze, dar planeta era toata acoperita de magnifica mantie de hermina. Ramase deci in picioare si, pentru ca era obosit, casca.
- Este contrar protocolului sa casti in prezenta unui rege, ii zise monarhul. iti interzic.
- Nu pot sa ma impiedic, raspunse micul print, cam zapacit. Am facut o calatorie lunga si nu am dormit…
- Atunci, ii spuse regele, iti ordon sa casti. Nu am vazut pe nimeni cascind de ani de zile. A casca e pentru mine o curiozitate. Haide! Mai casca! Este un ordin.
- Ma intimidez… nu mai pot… zise micul print rosind tot.
- Hmm! Hmm! raspunse regele. Atunci… iti ordon atit sa casti cit si sa…
Mai balmaji un pic ceva si paru lovit in orgoliul sau.
Caci regele tinea in mod special ca autoritatea lui sa fie respectata. Nu tolera neascultarea. Era un monarh absolut. Dar, fiindca era bun, dadea ordine rezonabile.
“Daca as ordona unui general sa se schimbe intr-o pasare de mare, spunea el adesea, si generalul nu m-ar asculta, nu ar fi vina generalului. Ar fi vina mea”.
- Pot sa ma asez? se interesa cu timiditate micul print.
- iti ordon sa te asezi, ii raspunse regele, care strinse maiestuos ceva din mantia sa de hermina.
Dar micul print era cu totul uimit. Planeta era minuscula. Peste ce putea regele sa domneasca?
- Sire, ii spuse… ma scuzati ca va intreb…
- Iti ordon sa ma intrebi, se grabi regele sa spuna.
- Sire…peste ce domniti dumneavoastra?
- Peste tot, raspunse regele, cu o mare simplitate.
- Peste tot?
Cu un gest discret, regele arata planeta sa, celelalte planete si stelele.
- Chiar asa, peste tot? facu micul print.
- Chiar asa…raspunse regele.
Caci nu numai ca era un monarh absolut, dar era si un monarh universal.
- Si stelele va asculta?
- Bineinteles, ii spuse regele. Ele ma asculta. Nu tolerez indisciplina.
O asemenea putere atrase entuziasmul micului print. Daca ar fi avut-o el, ar fi putut asista nu la patruzeci si patru, ci la saizeci si doua sau chiar o suta sau chiar doua sute de apusuri de soare in aceeasi zi, fara sa isi traga scaunul! si cum se simtea un pic trist amintindu-si de planeta sa abandonata, isi permise sa solicite un favor regelui:
- As vrea sa vad un apus de soare… Faceti-mi placerea… Ordonati soarelui sa apuna…
- Daca as ordona unui general sa zboare din floare in floare precum un fluture sau sa scrie o tragedie sau sa se schimbe in pasare marina si generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vina?
- Dumneavoastra ati fi, zise micul print hotarit.
- Exact. Trebuie sa ceri de la fiecare ceea ce poate da, relua regele. Autoritatea se bazeaza in primul rind pe ratiune. Daca ordoni poporului tau sa mearga sa se arunce in mare, va face revolutie. Eu am dreptul sa cer ascultare pentru ca ordinele mele sunt rezonabile.
- Cum ramine cu apusul meu de soare? intreba micul print care nu uita niciodata o intrebare, o data ce o pusese.
- Vei avea apusul tau de soare. il voi cere. Dar as astepta, bazindu-ma pe experienta mea de guvernare, conditiile favorabile.
- Cind va fi asta? se informa micul print.
- Hmm! Hmm! ii raspunse regele, care consulta mai intii un calendar gros, hmm! hmm! asta va fi … va fi …catre ora sapte si un sfert! si vei vedea cit de bine sunt ascultat.
Micul print casca. El regreta apusul sau de soare ratat. si apoi se plictisea deja putin.
- Nu mai am nimic de facut aici, ii spuse el regelui. Voi pleca!
- Nu pleca, raspunse regele care era atit de mindru sa aiba un supus. Nu pleca, te fac ministru!
- Ministru al cui?
- Al… al justitiei!
- Dar nu e nimeni de judecat!
- N-as spune, ii zise regele. Nu am facut inca turul regatului meu. Sunt foarte batrin, nu am loc pentru limuzina si ma oboseste sa merg.
- Oh! Dar eu am vazut deja, spuse micul print, care se apleca sa arunce o privire si pe partea cealalta a planetei. Nici acolo nu e nimeni…
- Atunci te vei judeca pe tine insuti, ii raspunse regele. Asta e cel mai dificil. Este mult mai dificil sa te judeci pe tine insuti decit sa judeci pe altul. Daca reusesti sa te judeci bine, inseamna ca esti cu adevarat intelept.
- Eu, spuse micul print, pot sa ma judec pe mine insumi oriunde. Nu am nevoie sa locuiesc aici.
- Hmm! Hmm! zise regele, cred ca pe planeta mea e pe undeva un batrin sobolan. il aud noaptea. Vei putea sa judeci acest batrin sobolan. il vei condamna la moarte din timp in timp. Astfel, viata lui va depinde de justitia ta. Dar tu il vei gratia de fiecare data pentru a-l pastra. Nu e decit unul.
- Mie, raspunse micul print, nu imi place sa condamn la moarte si cred ca o sa plec.
- Nu, zise regele.
Dar micul print, terminindu-si pregatirile, nu vru sa il intristeze pe batrinul monarh:
- Daca maiestatea dumneavoastra ar dori sa fie foarte bine ascultata, ar putea sa imi dea un ordin rezonabil. Ar putea sa imi ordone, spre exemplu, sa plec intr-un minut. Mi se pare ca sunt favorabile conditiile…
Regele neraspunzind nimic, micul print ezita mai intii, apoi, cu un suspin, pleca.
- Te fac ambasadorul meu, se grabi sa strige regele.
Avea un aer foarte autoritar.

Oamenii mari sunt foarte ciudati, isi zise micul print in sine, pe timpul calatoriei sale.

(Micul Print – Capitolul X, Antoine de Saint-Exupery)