Intr-o zi de iarna, un tanar calugar mergea pe zapada proaspata. Intorcand capul, a vazut ca lasa in spate urme de pasi, tulburand astfel puritatea covorului imaculat. Atunci s-a intors pentru a sterge urmele cu mana, dar, facand-o, a lasat dupa el alte urme de pasi. Si asa mai departe. La fiecare pas, lasa noi urme. S-a dus atunci la manastire, a luat o maturica, dupa care s-a intors pe camp. A inteles destul de repede ca cea mai buna metoda era sa mearga de-a-ndaratelea, aplecat in fata, si sa stearga urmele pe masura ce le facea.
Totusi, metoda era lenta, imperfecta si foarte obositoare. Un calugar batran, observand deplasarile inainte si inapoi ale novicelui, l-a intrebat:
- Ce vrei de fapt?
- Vreau sa nu tulbur cu prezenta mea frumusetea imaculata a acestui camp de zapada. Incerc sa sterg urmele pasilor mei.
- Asteapta primavara, i-a spus calugarul cel batran. Soarele va topi zapada, iar urmele pasilor tai or sa dispara singure.
Etichete: puritate | Te invitam sa comentezi acest mesaj »