Un om mergea singur printr-o padure intunecoasa si plina de fiare. Padurea era acoperita cu o plasa, ceea ce el nu stia, fiindca ochiul omului nu o putea zari.

O femeie cu ochii rosii veghea asupra tuturor lucrurilor, care se indreptau, mai repede sau mai incet, spre acelasi sfarsit.

Omul nu avea incotro, trebuia sa treaca prin padure.

Deodata, ascultand ragetele fiarelor, a fost cuprins de spaima. A luat-o la fuga si a cazut intr-o fantana adanca. Printr-un noroc, s-a prins de niste tufe, de niste radacini incalcite pe marginea gropii, si a ramas asa, agatat cu amandoua mainile.

Simtea dedesubtul lui suflarea fierbine a unui sarpe urias, aflat in fundul fantanii. Simtea ca se va prabusi in gura aceea hidoasa. Deasupra, zdrobind copacii, a vazut apropiindu-se de el un elefant urias, care a ridicat o laba ca sa-l striveasca. Ca din pamant au rasarit o multime de soricei albi si negri, care au inceput sa roada radacinile de care se agatase. Apoi, un roi de albine veninoase au pornit sa zboare deasupra gropii, lasand sa cada picaturi de miere.

Omul a dat drumul la o mana si a ridicat un deget incetisor, cu grija, incercand sa culeaga picaturile de miere.

Inconjurat de atatea primejdii, amenintat de moarte din toate partile, omul nu se resemnase inca si mai voia sa simta gustul mierii…