Lie Zi a spus o poveste care incurca de minune jocul gandirii si al inchipuirii.

Intr-o padure, un om a prins un cerb si l-a ucis. Dorind apoi sa-l ascunda, a pus trupul animalului intr-o groapa, a acoperit-o cu crengi si s-a intors acasa. Era iarna. Carnea cerbului se putea pastra foarte bine.

Dupa cateva zile, omul a uitat unde anume ascunsese animalul. Si chiar a inceput sa se intrebe: nu cumva visase? Asa ca a povestit si altora intamplarea.
Un altul, care il ascultase, a izbutit sa gaseasca ascunzatoarea si cerbul. S-a dus la nevasta si i-a spus:
- Un om a visat ca a ucis un cerb. Eu l-am gasit. Asa ca nu visase, ci era aievea.
- Dar daca a fost pe dos? i-a zis femeia. Daca tu esti cel care a vazut, in vis, un om care a ucis un cerb? Poate lucrurile s-au petrecut asa si nu altfel. Prin urmare, visul care s-a adeverit este al tau si nu al lui.
- Am gasit un cerb, a spus barbatul. Asta inseamna ca eu am visat? Sau ca a visat celalalt? La urma urmei, nu e treaba mea. Am gasit un cerb si gata.

Celalalt, care ucisese de fapt cerbul, a vazut in vis locul unde ascunsese trupul animalului. L-a visat si pe cel care-l gasise. A doua zi, s-a dus la el, i-a cerut sa-i dea cerbul si intre cei doi a izbucnit o cearta aprinsa. Au mers, asadar, la judecator.

Acesta s-a dat batut, spunand ca nu este in stare sa ia o hotarare dreapta, mai ales ca nevasta primului se incapatana sa spuna ca totul, de la cap la coada, nu fusese decat un vis al barbatului sau.

- Cine a visat? se intreba judecatorul. Primul, care a crezut ca a visat, a ucis intr-adevar cerbul? Sau a visat ca l-a ucis? Celalalt zice ca nu a ucis cerbul. Zice ca doar a visat. Se poate oare sa-l fi ucis si sa fi uitat?

Judecatorul a cugetat indelung fara sa poata lua vreo hotarare si a poruncit in cele din urma ca animalul sa fie taiat in doua: fiecare din cei doi urma sa aiba parte de cate o jumatate.

Un print, care auzise pricina, a intrebat:

- Dar daca si judecatorul a visat ca a impartit cerbul?

Si de aceasta data s-a vorbit indelung, fiindca era vorba de un print. Degeaba.

- Nimeni nu poate sti unde este hotarul dintre vis si realitate. Poate doar inteleptii cei batrani ne-ar fi putut lamuri.

A fost, asadar, impartita carnea cerbului…

Noi nu vedem aproape niciodata realitatea asa cum este ea. Tot ce vedem este o reflectie a ei in cuvintele si conceptele noastre, pe care le confundam cu realitatea. Lumea in care traim este in cea mai mare parte o constructie a mintii noastre.

Intelepciune.info sustine campania Sinistratii din Moldova au nevoie de… Oameni! Si va recomanda si voua sa o faceti.

Pentru noi, realitatea nu este ceea ce este. Ci ceea ce am decis noi ca este.

O batrana doamna evreica, mignona, s-a asezat in avion, ocupand locul din dreapta unui suedez masiv. Ea l-a fixat o vreme cu privirea, dupa care l-a intrebat direct:
- Scuzati-ma, sunteti evreu?
- Nu, i-a raspuns acesta.
Cateva minute mai tarziu, ea s-a intors din nou catre el:
- Puteti sa-mi spuneti. Haideti, recunoasteti, sunteti evreu, nu-i asa?
- In niciun caz, i-a raspuns evreul iritat.
Batrana a continuat sa-l studieze pret de cateva minute, dupa care i-a spus:
- Va spun eu ca sunteti evreu.
Pentru a scapa de cicalitoarea batrana, omul i-a raspuns:
- Bine, recunosc, sunt evreu.
La care batrana a dat din cap, indoindu-se:
- Nu aratati deloc a evreu!

Incepem intotdeauna prin a trage concluziile, dupa care incercam sa le demonstram.

Cuvintele (si conceptele) sunt doar niste indicatori ai Realitatii, nu niste reflexii ale ei.
Dar, asa cum afirma misticii din Orient, atunci cand Inteleptul arata cu degetul catre Luna, toti prostii se uita la deget!