Povestiri de suflet » pustnic

Intrebarea pustnicului

Mihai — Sun, 09 Oct 2011 08:00:57 +0000

Un pustnic crestin, imbracat in zdrente, cu picioarele insangerate de pietre si spini, cu mintea incinsa de soare, alerga fara oprire prin nisipul desertului si striga spre toate zarile:

- Am un raspuns! Am un raspuns! Cine are o intrebare?

Pustnicul si soarecele

Mihai — Mon, 14 Mar 2011 22:32:20 +0000

Un pustnic, al carui spirit dobandise, prin singuratate si pocainta, puteri fara margini, se ruga cu bratele intinse si palmele deschise catre cer, in inima desertului, unde isi petrecea zilele.
Un vultur, trecand in zbor pe deasupra desertului, a scapat din gheare un soricel, care a cazut in palma pustnicului. Acesta s-a uitat indelung la soricel, cu o bucurie nevinovata. Soricelul a inceput sa alerge fara teama pe bratele, pe umerii si chiar pe capul pustnicului, care-si spunea:
- Iata o faptura vie pe care cerul mi-o trimite ca sa ma insoteasca. Am sa incerc sa talmacesc dorinta cerului. Cum sunt prea batran ca sa ma insor, faptura care mi-a picat in palma trebuie sa-mi fie fiica. Iata, nu mi-a fost dat sa am copii, si nu se afla pe lume pacat mai mare, dupa cum imi arata cerul. Soricelul are sa fie fiica mea.
Adunandu-si toate puterile mintii, pustnicul a rostit vorbele pe care le stia si la care nimic nu se putea impotrivi, iar soricelul s-a preschimbat intr-o preafrumoasa copila, care i-a sarutat picioarele si i-a spus pe data “tata”.

Fata s-a apucat de indata sa-si slujeasca parintele. Batranul se bucura vazand-o cum alearga de colo colo, aducand apa si lemne de foc, alungand mustele neobrazate si asezandu-se uneori pe jos ca sa-l pieptene ori sa-i taie unghiile.

Asa au trecut doi ani. Vazand cum chipul copilei se umbreste, pustnicul a inteles ca venise vremea sa-i gaseasca un sot. Dar cum fata era nascuta dintr-o vraja si trimisa de ceruri, ii trebuia un sot pe masura. Pustnicul a cugetat si i-a spus:
- A venit vremea sa te mariti.
Fetei ii straluceau ochii de bucuroasa ce era.
- Pe cine sa-ti dau drept sot? Pe soare? Vrei sa te mariti cu soarele?

Fata a ridicat privirile spre soare, si-a pus mana la ochi si s-a strambat…
- Soarele e departe, arde prea tare si se ascunde noaptea. Nu, vreau un sot mai puternic decat soarele!
- Mai puternic decat soarele? a intrebat pustnicul, pus pe ganduri. Vrei sa te marit cu norul? Norul ascunde soarele, se stie.
- Norul, a spus fata strambandu-se iara, este cenusiu, rece si umed. Uneori, furtuna il sfasie, iar el bombane si da fiori. Nu, imi doresc un sot mai puternic decat norul.
- Nu vad pe altcineva in afara de vant, a spus batranul, pentru ca vantul risipeste norii si ii duce departe. Vrei sa te insotesti cu vantul?
- Nu, a spus copila, nu-mi place vantul. E salbatic si nerusinat. Uneori se manie prea tare. E mincinos si fara astampar. Vreau un sot mai puternic decat vantul.
- Atunci muntele, a spus pustnicul. Da, muntele este mai puternic decat vantul, pentru ca-l poate opri. Am sa te marit cu muntele!

Fata s-a aratat nemultumita si i-a spus parintelui sau:
- Muntele este prea mare si greoi. E trist. Cred ca e si cam natarau. Imi doresc un sot care sa ma inteleaga, cu care sa pot rade si calatori. Vreau un sot mai puternic decat muntele.

De aceasta data, desi a cugetat indelung, pustnicul nu a putut gasi raspunsul. Destul de rusinat, s-a asternut pe drum, ca sa se duca la un alt pustnic care traia ca si el in pustiu si caruia i-a povestit totul.
- Cred ca nu se afla pe lume decat un singur lucru mai puternic decat muntele, i-a spus celalalt pustnic, dupa ce s-a gandit multa vreme.
- Care este acela? Raspunde-mi, rogu-te.
- Soarecele, i-a raspuns pustnicul, pentru ca-si poate sapa salasul dedesubtul muntelui, fara sa pateasca nimic.

Pustnicul s-a intors la locul lui. Se lasase intunericul. Copila adormise cu surasul pe buze, mangaiata de razele lunii, care o faceau inca si mai frumoasa. Pustnicul a privit-o o clipa, apoi s-a asezat sa mediteze, si-a adunat toate puterile mintii si a rostit vorbele cuvenite.

Fata s-a prefacut, in timp ce dormea, intr-un soricel cenusiu, care a inceput sa alerge pe nisip si pe stanci. A doua zi isi gasise un barbatus. Cei doi si-au dus viata lor de soricei in apropierea pustnicului, care i-a vazut inmultindu-se si le-a vazut puii si ghearele vulturilor…

(Sursa poza: Flickr, Dr. Hemmert)

Râul cel lung

Mihai — Wed, 07 May 2008 17:52:44 +0000

Un american l-a auzit vorbind pe un invatat vestit, care traia undeva in muntii Tibetului, departe de lume. Americanul hotaraste sa mearga la intelept si sa afle din gura lui adevaratele taine ale existentei. Vinde tot ce are, face tot ce trebuie, ajunge in Tibet, afla unde este pestera in care s-a retras inteleptul si pleaca in cautarea lui.
Face o calatorie anevoioasa, urca la peste cinci mii de metri, in zapada si frig. In cele din urma, americanul il gaseste pe batran, care traieste in singuratate, aproape dezbracat.
Il intreaba, fara sa mai astepte, ce este viata. Pustnicul se gandeste o vreme si ii raspunde:
- Viata, fiule, este ca un rau lung care izvoraste de undeva, apoi…
Americanul ii taie vorba, parand foarte suparat:
- Ce! Am cheltuit o multime de bani, am facut aceasta calatorie ca sa mi se spuna o asemenea prostie? Auzi, viata este ca un rau lung! Mai bine ramaneam acasa! Atata timp irosit pentru un fleac, pentru o prostie!

Pustnicul, care pare destul de ingrijorat, il intreaba?
- Cum? Viata nu seamana cu un rau lung?

Harpa fara coarde

Mihai — Wed, 12 Dec 2007 23:21:24 +0000

Un pustnic foarte vestit, inzestrat cu puteri uriase, traia in singuratate, in desert.
Intr-o zi, pe cand statea nemiscat ca in fiecare zi, in acelasi loc, a vazut ivindu-se in zare un soi de rotocol de praf. Rotocolul s-a facut din ce in ce mai mare si pustnicul a deslusit chipul unui barbat care se apropia de el alergand si starnind praful.
Barbatul, care era tanar, a ajuns langa el si a ingenuncheat, gafaind. Pustnicul l-a lasat sa-si traga sufletul si l-a intrebat:
- Ce cauti?
- Stapane, a raspuns tanarul, am venit sa te ascult cantand la harpa fara coarde.
- Fie precum doresti, a spus pustnicul.
Sfantul nu s-a miscat din loc si nu a pus mana pe niciun instrument, n-a facut nimic. Pustnicul si invatacelul au ramas astfel nemiscati, fata-n fata, “o vreme”, ceea ce poate sa insemne, in functie de timpul si de cheful de vorba al povestitorilor, cateva ceasuri, cateva zile ori… cativa ani. Lucrul este de altfel lipsit de importanta.
Dupa o “vreme”, tanarul a dat, poate printr-un gest ori alta miscare sau dregandu-si glasul, semne de oboseala.
- Ce ai? l-a intrebat pustnicul.
Tanarul a sovait, apoi a inceput sa baiguie ceva de neinteles. Ca sa-l ajute, pustnicul s-a aplecat spre el:
- N-ai auzit nimic?
- Nu, a raspuns tanarul cu glas vinovat.

- Atunci, l-a intrebat pustnicul, de ce nu mi-ai spus sa cant mai tare?

Intrebarile lui Pafnutie

Mihai — Thu, 07 Jun 2007 21:36:00 +0000

Un pustnic crestin, care se numea Pafnutie si traia in desert, nu departe de Herapolis, se lovea, se biciua si rabda de foame de ani de zile. S-a gandit sa-L intrebe pe Dumnezeu la ce treapta a desavarsirii ajunsese.
Dumnezeu i-a raspuns:
- Pe aceeasi treapta ca si cantaretul din fluier din sat.
Pafnutie, mirat foarte, s-a dus in sat si i-a pus cantaretului din fluier o multime de intrebari. A aflat ca inainte de a fi muzicant, fusese talhar. In timpul unei talharii o scapase insa de la moarte pe o fecioara harazita lui Dumnezeu.
Pafnutie s-a intors in desert si a luat-o de la capat cu suferintele, in tovarasia muzicantului-talhar, care-i devenise invatacel. Pafnutie ducea o viata din ce in ce mai aspra. Dupa ani lungi de suferinta, I-a pus Lui Dumnezeu aceeasi intrebare:
- Pe ce treapta am ajuns?

Dumnezeu i-a raspuns ca pe aceeasi treapta cu primarul cutarui sat, om de treaba si cinstit, care nu facea rau nimanui.
Un al treilea rand de incercari l-a dus pe pustnicul Pafnutie, al carui trup nu mai era decat un schelet, pe treapta unde ajunsese un negustor bogat din Alexandria, care le dadea celor singuri, din cand in cand, cate un pumn de fructe uscate.

Pafnutie a cugetat indelung la cele trei raspunsuri divine. N-a mai pus niciodata intrebarea. Dar le spunea povestea lui tuturor celor care veneau sa-l vada.