Nastratin Hogea a dus la moara un sac de grau, sa-l macine. Asteptandu-si randul, a pus sacul alaturi de celelalte. Tinand ochii pe jumatate inchisi, lua cate un pumn din ceilalti saci si-l punea in sacul lui.
Morarul l-a vazut si a strigat:
- Ei, tu de acolo! ce faci?
- Eu? Nimic, a raspuns nastratin. Sunt prost, nu stiu ce fac.
- Daca esti prost, de ce nu iei grau de la tine si nu-l pui in ceilalti saci?
- Oi fi eu prost, a facut Nastratin, dar nici chiar asa…

- Unde ai sa fii peste o suta de ani?
- Am sa fiu bou si am sa stau pe malul unui rau, a raspuns invatatorul.

Atunci discipolul l-a intrebat:
- Am sa pot veni cu tine?

- Daca vii cu mine, a raspuns inteleptul, nu uita sa iei o legatura zdravana de fân.

Beduinul a fost izbit de intelepciunea acestui sfat.
- Ai dreptate, a strigat el. De o mie de ori ai dreptate! Ai o minte ascutita si patrunzatoare! Haide, urca pe camila mea!
Dupa ce omul a urcat in spinarea camilei, beduinul a zis:
- Cine esti? Un om destept ca tine trebuie sa fie sultan ori macar vizir!
- Nu, nu sunt nimic.
- Esti cel putin bogat?
- Nu uita-te la vestmintele mele.
- Ce fel de negot faci? Unde locuiesti? Unde ti-e pravalia?
- N-am nici pravalie, nici casa.
- Dar camilele? Dar vitele?
- N-am nici una, nici alta…
- Dar ce ai, in afara de minte?
- Nimic, ti-am spus doar – n-am nici macar un codru de paine sa-mi potolesc foamea. Iar hainele mele sunt numai zdrente.
- Da-te jos de pe camila mea! a strigat beduinul. Piei din ochii mei! Du-te cu tot cu mintea ta primejdioasa, pentru ca prostia mea este sfanta!

Cei doi s-au despartit pentru totdeauna, iar beduinul si-a vazut de drum, calare pe camila care ducea o desaga cu grau si alta cu nisip.