Povestiri de suflet » Drumul vietii

Prăvălia cu lămpi
Într-o noapte ciudată, doi bărbați s-au întâlnit pe un drum pustiu. Primul a spus:

- Caut o prăvălie. Îi spune prăvălia cu lămpi.

- Sunt din părțile astea, a spus al doilea. Am să te duc la prăvălie.

- Ar trebui s-o găsesc și singur, a zis primul. Mi s-a spus unde este. Am scris adesea.

- Atunci de ce-mi spui toate astea?

- Doar așa, ca să vorbesc cu cineva.

- Prin urmare, dorești tovărășie. Nu dorești să afli unde anume trebuie să ajungi.

- Așa cred.

- Ar fi mai bine, a spus atunci al doilea, să-i întrebi pe localnici. Nu e departe. Dar drumul de aici până acolo nu e  tocmai ușor.

- Cred tot ce mi s-a spus, a răspuns primul. Până acum, totul s-a dovedit întocmai. Nu am încredere în cei pe care i-aș putea întâlni pe aici.

- Așadar, a spus cel de-al doilea, cu toate că ai încredere în cei dintâi care ți-au vorbit despre prăvălie, nu știi cum să recunoști un om de încredere?

- Nu.

- Mai ai și altă treabă?

- Nu. Vreau să găsesc prăvălia cu lămpi și gata.

- Îmi îngădui să te întreb de ce?

- Pentru că mi s-a spus, mi-a spus cineva de mare încredere, că se vinde în acea prăvălie ceva care te ajută să citești pe întuneric.

- Așa este, a răspuns cel de-al doilea. O lampă te ajută să citești pe întuneric. Dar mai există o condiție prealabilă și un amănunt suplimentar. Mă întreb dacă ți le amintești.

- Care anume?

- Condiția prealabilă este următoarea: ca tu să citești cu ajutorul unei lămpi, trebuie mai întâi să știi să citești.

- N-o poți dovedi.

- N-o pot dovedi aici, în toiul nopții. Dar poți să mă crezi.

- Oricum, a spus primul, știu să citesc. Știu și să scriu. Am scris adresa prăvăliei, cum ți-am zis.

- Prea bine.

- Și care este amănuntul suplimentar?

- Iată-l: prăvălia cu lămpi este la locul ei, dar lămpile au fost duse în altă parte.

Primul bărbat a stat o clipă pe gânduri, apoi a zis:

- Nu știu prea bine ce este o lampă, dar mi se pare limpede că un lucru care poartă acest nume trebuie să se găsească de vânzare într-o prăvălie cu lămpi. La urma urmei, de asta se și cheama prăvălia astfel.

- Numele de “prăvălie de lămpi”, a spus cel de-al doilea, poate însemna mai multe lucruri, chiar contradictorii. De pildă, “o prăvălie unde se pot cumpăra lămpi”, dar și “o prăvălie unde se puteau cumpăra odata lămpi, dar care nu mai are așa ceva”.

- N-o poți dovedi.

- Nu, dar dacă ceea ce spun eu este adevărat, ai să treci în ochii multora drept un prost.

- Se prea poate. Dar cunosc și eu, la rându-mi, un mare număr de oameni care te-ar socoti pe tine drept un prost. S-ar putea să te porți astfel din cine știe ce pricină ascunsă. De pildă, ai vrea să mă trimiți să cumpăr lămpi de la altă prăvălie, pe care o ține vreunul dintre prietenii tăi. Ori, dintr-o pricină pe care n-o cunosc, să mă împiedici cu orice preț să-mi cumpăr o lampă.

- Sunt mai rău decât crezi, a spus cel de-al doilea. În loc să-ți făgăduiesc prăvălii cu lămpi și să te fac să nădăjduiești că vei găsi ce dorești, aș vrea să mă asigur mai întâi că știi să citești, ceea ce pare a fi adevărat, deși nu pot ști că ai scris adresa cu mâna ta.

- Pot s-o mai scriu o dată.

- Nu pe întuneric.

- Așa este. Spune-mi acum: ce ai mai fi făcut?

- Aș fi încercat să aflu dacă vă aflați în preajma unei prăvălii. Dacă nu era nicio primejdie să vă rătăciți. Dacă puteai face rost de o lampă din altă parte.

- Înțeleg, a spus primul.

- Sunt foarte precaut din fire, a spus cel de-al doilea. Ai observat fără îndoială acest lucru.

- Asta ne apropie, a spus primul.

S-au uitat unul la altul în tăcere, cu o oarecare tristețe. Apoi au plecat, fiecare pe drumul său.