Martin Buber a istorisit, in Gog-Magog, povestea unui om care s-a pomenit, pe cand mergea undeva, in fata unui car rasturnat de-a curmezisul drumului. Taranul care mana carul l-a rugat sa-l ajute sa-l ridice.
Cum oare ar putea doi oameni sa ridice o greutate asa mare? s-a intrebat calatorul. A raspuns, asadar:
- N-are niciun rost. Nu pot…
Taranul s-a maniat si i-a zis:
- Poti, dar nu vrei! Asta-i adevarul: nu vrei!
Miscat, calatorul s-a pus pe treaba. A gasit niste scanduri si l-a ajutat pe carutas sa le vare sub roti. Apoi cei doi barbati au incropit o parghie si au impins cu toate puterile. Carul s-a clatinat, s-a miscat si, pana la urma, cei doi au izbutit sa-l ridice. Taranul si-a mangaiat pe spinare boii care gafaiau si a incarcat carul la loc. Carul cu boi a pornit indata la drum.
Calatorul i-a spus taranului:
- Ingaduie-mi sa merg o bucata de drum alaturi de tine.
- Cu draga inima. Pofteste si ma insoteste.
Au pornit, unul langa altul. Dupa o clipa de tacere, calatorul l-a intrebat pe taran:
- Cum de te-ai putut gandi ca nu vreau sa te ajut?
- M-am gandit, fiindca mi-ai spus ca nu poti. Nimeni nu stie ca nu poate face ceva daca nu incearca.
- Dar cum de te-ai gandit ca am sa te pot ajuta?
- Uite-asa.
- Ce inseamna uite-asa?
- Ce pisalog esti! Vrei sa stii cu tot dinadinsul? Ei bine, mi-a trecut prin cap cand am vazut ca mi-ai fost trimis in intampinare.
- Prin urmare, crezi ca ti s-a rasturnat carul tocmai pentru ca eu sa te pot ajuta?
- Dar pentru ce altceva, frate? a raspuns taranul.
(Martin Buber, Gog-Magog)
Etichete: destin | Te invitam sa comentezi acest mesaj »