Daca dorim sa mergem pe drumul cunoasterii pana la capat, trebuie sa luam seama la lucrurile cele mai marunte, precum ne arata povestea coreeana ce urmeaza.

Un student a plecat din satul lui pentru a se prezenta la un examen de literatura in Capitala. Avea de facut o calatorie lunga si grea. Trecand printr-o padure, a auzit deodata un stranut care venea de undeva din tufele din apropiere. S-a oprit, s-a uitat prin tufe, dar n-a vazut nimic. Dar a auzit indata un al doilea stranut.

Studentul i-a poruncit atunci servitorului care il insotea sa sape in jurul tufelor. Au gasit o creasta de om plina de pamant. Din nari ii ieseau carcei de iedera, iar studentul s-a gandit ca n-ar fi fost de mirare ca  tigva sa fi stranutat tocmai din aceasta pricina. A curatat deci tigva, a spalat-o cu apa curata, a invelit-o intr-o hartie si a pus-o la loc, nu inainte de a-i fi adus o mica jertfa si de a fi rostit o mica rugaciune pe pamantul batatorit.

In noaptea urmatoare, fantoma i s-a aratat in vis, i-a dezvaluit subiectul de la examen si i-a recitat chiar un minunat poem care se potrivea cu subiectul. Studentul a luat nota cea mai mare si a fost foarte laudat.

Trebuie sa plecam intotdeauna urechea cand auzim un stranut, chiar daca nu stim de unde vine…

E atat de usor sa vezi in adancul oamenilor si nu-ti ajuta la nimic…

(Elias Canetti)

Ar fi fost mai cumplit sa fie pe dos: sa ma cunoasca toti si sa nu ma cunosc eu.