O femeie se intoarce seara de la serviciu, obosita si suparata. Il gaseste pe baietelul ei de 5 ani, asteptand-o in fata usii.

- Mama, pot sa te intreb ceva? ii spune copilul.
- Desigur, dragul meu!
- Mami, cat castigi tu pe ora?
- Hei, asta nu e treaba de copii! De ce ma intrebi? spune femeia, putin iritata.
- Pur si simplu vreau sa stiu. Spune-mi, te rog, cat castigi?
- Ei, daca insisti, castig 20$ pe ora.
- Of, raspunde baietelul, lasand capul in jos. Mami, poti sa-mi imprumuti 5$?

Mama sa se infurie, spunandu-i:
- Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat a fost ca voiai sa iti dau bani pentru vreuna din jucariile tale prostesti sau cine stie ce alta tampenie, du-te imediat in camera ta si culca-te! Gandeste-te cat de egoist ai fost! Eu nu muncesc din greu zi de zi, pentru asemenea copilarii.

Suparat, copilul pleaca, inchizand usa in urma lui. Femeia se aseaza jos si se enerveaza si mai rau: “Cum indrazneste sa-mi puna asemenea intrebari, doar ca sa ii dau niste bani?”

Dupa vreo ora, timp in care se calmase, mama copilasului se gandeste: “Dar poate chiar avea nevoie sa-si cumpere ceva de cei 5$… el nu imi cere bani prea des. Cred ca am fost cam dura cu el…” Deschide usa camerei baietelului si intreaba:

- Ai adormit, scumpul meu?
- Nu mami, sunt treaz, ii raspunde acesta.
- Te-am certat mai devreme, dar m-am hotarat sa-ti fac pe plac. Am avut o zi grea si m-am revarsat pe tine, scuza-ma. Iata cei 5$ pe care mi i-ai cerut.

Cand aude asta, copilasul se ridica din pat, zambind.
- Oooo, multumesc mult, mami!, spune el, in timp ce scotea din buzunar niste bancnote impaturite.

Cand femeia vede ca fiul ei avea deja banii respectivi, se enerveaza din nou. Baietelul isi numara cu grija banutii, dupa care se uita la mama sa.

- De ce mi-ai mai cerut bani daca aveai?, spune aceasta nemultumita.
- Pentru ca nu aveam destui. Mami, acum am 20$! Pot sa cumpar o ora din timpul tau? Te rooog, maine vino acasa mai devreme. Mi-ar placea sa mancam impreuna!

Femeia a fost coplesita de emotie. Si-a imbratisat copilasul si i-a cerut iertare.

Iata o mica observatie pentru cei care lucreaza pana tarziu. Nu trebuie sa lasam timpul sa ne treaca printre degete, fara a petrece momente importante alaturi de cei care conteaza cu adevarat pentru noi, cei apropiati inimilor noastre. Aminiti-va sa impartiti acei 2$, 20$ sau 2000$ din timpul vostru cu cineva pe care iubiti.

Daca disparem maine, compania pentru care lucram ne va gasi un inlocuitor in cateva zile. Dar familia si prietenii ne vor simti lipsa pentru restul vietii lor.

(Cu multumiri Corinei, cea care ne-a trimis aceasta frumoasa povestioara)

Lumea noastra a pierit de mai multe ori si a renascut de fiecare data, dupa traditiile ciclice, precum cea indiana.

Demult, demult de tot, spune Mahabharata, la capatul unei din acele lungi perioade ale istoriei universului care poarta in India numele de yuga, toate fapturile pierisera, ca de atatea ori inainte. Lumea in care traim, pamantul, era o mlastina intunecata, invaluita intr-o ceata umeda si rece. Ramasese in viata doar un batran, crutat nu se stie cum. Markandeya, caci asa se numea, mergea prin apa inghetata, frant de oboseala, fara sa afle nicaieri un loc de odihna, un glas, o urma de viata. Mergea fara oprire, cuprins de deznadejde si cu inima stransa de ingrijorare.

Deodata, fara sa stie de ce, s-a oprit, s-a uitat inapoi si a zarit un copac ce rasarise langa el in mlastina, un smochin, iar sub copac un copil frumos si vesel.

Markandeya, care abia mai sufla si se clatina pe picioare de oboseala, nu putea intelege de unde anume se ivise copilul. Acesta i-a spus, zambind:

- Precum vad, ai vrea sa te odihnesti. Intra deci in trupul meu.

Auzind aceste vorbe, batranul a simtit deodata un dispret fara margini fata de viata lunga a omului. Copilul a deschis gura. S-a pornit un vant puternic, o furtuna strasnica, iar Markandeya s-a simtit purtat spre acea gura deschisa. A intrat cu totul in trupul copilului si s-a trezit, fara sa-si dea seama, in pantecele lui. Ajuns acolo s-a uitat in jur si a vazut un paraias, copaci, turme de vite, femei care duceau ulcioare cu apa. S-a ridicat si a mers mai departe, a vazut un oras cu strazi, multimi de oameni, rauri. Spre marea lui mirare, a mai vazut in pantecele copilului pamantul cu toate ale sale, linistit si frumos, si a vazut oceanul si cerul fara margini.

A pornit din nou la drum si a mers asa, intruna, vreme de mai bine de o suta de ani, fara a ajunge la capatul trupului. Apoi vantul puternic s-a oprit, Markandeya s-a simtit tras in sus, a iesit prin gura copilului si l-a vazut sub smochin.

Copilul s-a uitat la el zambind si i-a spus:

- Nadajduiesc ca te-ai odihnit.