Un calaret a zarit un sarpe veninos care se strecura in gura unui om adormit. Ce sa faca? Daca nu-l trezea, sarpele avea sa-l muste si sa-l ucida.

I-a dat deci omului o lovitura de bici, cu toata puterea. L-a trezit si l-a dus intr-un hambar unde se afla o gramada de mere putrede. Amenintandu-l cu sabia pe omul care se impotrivea, l-a silit sa manance din merele putrede. Apoi i-a dat sa bea apa sarata, fara sa se sinchiseasca de strigatele acestuia.

- Dar ce ti-am facut, dusman al omenirii, ca sa te porti astfel cu mine?

Dupa mai multe ceasuri de chin, vorbe grele si lacrimi, omul s-a prabusit la pamant. A dat afara merele, apa si sarpele. La vederea animalului, a inteles ce voia calaretul, i-a cerut iertare pentru ca-l jignise si i-a multumit.

- De ce m-ai scapat? a intrebat el in cele din urma.
- Cunoasterea este mama raspunderii.
- Ce vrei sa spui?

Calaretul a tacut. L-a ajutat sa se ridice si sa-si curete vesmintele. Omul a mai spus:
- Daca mi-ai fi spus ca mi s-a strecurat un sarpe in pantece, m-as fi supus fara sa cracnesc la tot ce mi-ai facut.
- Nu cred, a spus calaretul.
- De ce?
- Daca ti-as fi spus, nu m-ai fi crezut. Sau ai fi intepenit de spaima. Sau ai fi luat-o la goana. Sau te-ai fi culcat la loc, incercand sa uiti.

Necunoscutul a incalecat si s-a indepartat apoi in graba mare…