Povestiri de suflet

Se spune ca intr-o zi, in Persia, in vremea unei secete cumplite, a venit la Nastratin Hogea un grup de oameni care l-au intrebat daca nu cumva stie cum anume poate fi adusa ploaia.

- Fireste ca stiu, a spus el.
- Hai, repede, spune-ne ce e de facut.
Nastratin a cerut sa i se aduca un lighean plin cu apa, ceea ce s-a si facut, nu fara greutate. Cand a fost adus ligheanul, si-a scos camasa si, spre uimirea tuturor, a inceput s-o spele, cu mare grija.

- Ce! au inceput sa strige cu totii. Am adunat toata apa care ne mai ramasese, iar tu o folosesti ca sa-ti speli hainele!
- Nu va speriati, a spus Nastratin, stiu eu ce fac.
In ciuda insultelor si amenintarilor, Nastratin nu s-a grabit deloc. Si-a spalat bine camasa, apoi a spus:
- Am nevoie de inca un lighean de apa.
Oamenii au inceput sa strige si mai tare. De unde sa scoata inca un lighean cu apa? Si pentru ce? O luase cumva razna?
Nastratin nu si-a pierdut cumpatul si s-a incapatanat sa ceara inca un lighean cu apa.
- Stiu bine ce fac, spunea.

Oamenii au cautat peste tot, au stors lutul din fantani, au luat apa de la gura copiilor si au izbutit sa umple cel de-al doilea vas.
Nastratin si-a bagat haina in apa si a clatit-o cu grija. Toti se uitau la el inmarmuriti, nemaivand putere sa strige.

Nastratin le-a cerut apoi sa-l ajute sa rasuceasca vesmantul, ca sa-l poata stoarce cat mai bine, dupa care l-a dus in curticica si l-a atarnat pe o franghie, la uscat.
Indata dupa aceea, cerul s-a acoperit de nori grosi si a inceput sa ploua.

- Poftim, a spus linistit Nastratin. Asa patesc de fiecare data cand imi pun camasa la uscat…