Povestiri de suflet

Un beduin, care calatorea calare pe o camila incarcata cu doua desagi, a intalnit un om care i s-a alaturat si l-a intrebat:
- Ce duce camila ta?
- O desaga cu grau si una cu nisip, a raspuns beduinul.
- Dar de ce anume?
- Ca sa nu se aplece intr-o parte.
- Mai bine ai fi impartit graul in doua desagi, a spus omul. Camila ta ar fi avut de dus astfel o povara mai usoara.

Beduinul a fost izbit de intelepciunea acestui sfat.
- Ai dreptate, a strigat el. De o mie de ori ai dreptate! Ai o minte ascutita si patrunzatoare! Haide, urca pe camila mea!
Dupa ce omul a urcat in spinarea camilei, beduinul a zis:
- Cine esti? Un om destept ca tine trebuie sa fie sultan ori macar vizir!
- Nu, nu sunt nimic.
- Esti cel putin bogat?
- Nu uita-te la vestmintele mele.
- Ce fel de negot faci? Unde locuiesti? Unde ti-e pravalia?
- N-am nici pravalie, nici casa.
- Dar camilele? Dar vitele?
- N-am nici una, nici alta…
- Dar ce ai, in afara de minte?
- Nimic, ti-am spus doar – n-am nici macar un codru de paine sa-mi potolesc foamea. Iar hainele mele sunt numai zdrente.
- Da-te jos de pe camila mea! a strigat beduinul. Piei din ochii mei! Du-te cu tot cu mintea ta primejdioasa, pentru ca prostia mea este sfanta!

Cei doi s-au despartit pentru totdeauna, iar beduinul si-a vazut de drum, calare pe camila care ducea o desaga cu grau si alta cu nisip.